Impresarul Anamaria Prodan se declară încântată de faptul că propunerile ei de modificare a legii insolvenței pentru cluburile de fotbal au fost luate în calcul de FRF și AFAN și că ambele organisme au făcut deja demersuri pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. Totodată, soția lui Laurențiu Reghecampf își exprimă regretul că sfaturile ei nu au fost ascultate mai devreme, pentru ca fotbaliști precum cei ai Rapidului sau ai Gloriei Bistrița să nu mai ajungă în situația actuală.
„În ceea ce privește problema jucătorilor aflați sub contract la cluburile aflate în insolvență, am înțeles din declarațiile oferite în mass media de reprezentantul AFAN, Dumitru Costin, că vor încerca să facă o propunere de modificare a legii insolvenței în ceea ce privește societățile comerciale organizate ca și cluburi de fotbal. Aceasta este soluția oferita de mine și de asociatul meu, avocatul Dan Idiță și, în același timp, reproșul adresat FRF și AFAN că acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Un om care își însușește criticile și reacționează în consecință nu trebuie criticat în continuare.
Din păcate, acest demers vine prea târziu, așa cum am arătat și noi, el trebuia făcut în urmă cu mult timp. Noua reglementare nu se va putea aplica retroactiv cluburilor aflate deja în insolvență, nu le va folosi jucătorilor acestor cluburi, iar promisiunile FRF și AFAN nu reprezinta decât amăgirea acestora. Este obligatoriu să se ia măsuri de modificare a legislației pentru a se evita astfel de situații pe viitor. Și noi vom avea o întâlnire cu ministrul Tineretului și Sporturilor pentru a prezenta situațiile cu care ne-am confruntat și pentru a propune modificări coerente și eficiente ale legislației sportului, fiscale și a legii insolvenței, pentru ca jucătorii și antrenorii să fie protejați”, a spus Anamaria Prodan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER